Atat cat pot eu gandi, pentru educatie :)

Atat cat pot eu gandi, pentru educatie :) | 05/08/2009

Prima idee este de investitii de amploare in educatie, zic de investitii si nu de salarii…

Cred ca dupa multi ani avem cu cine. Eu inca le maid au o sansa J

Aproape tot grupul guvernamental este format din “educatori”, care s-au lovit de problemele sistemice specifice “educatiei universitare clujene”, aici ei vor intelege ce vreau sa zic.

Nu poti face educatie fara conditii civilizate pentru copii capabili, dar cu conditie materiala sub medie, asa cum sunt cam toti.

Nu poti acesa fonduri nerambursabile pe invatamant si cercetare, fara facilitati (aici ma refer la intreaga logistica materiala necesara)

Nu poti face niciodata invatamant de elita fara bani.

Ca atare, propun exact dupa modelul American de “bailout”:

Demararea unui amplu proces de investitii in camine studentesti, in locatii noi, cu concept nou, cu bani noi.
Dezvoltarea, extinderea sau constructia de zone noi de studiu si bilblioteci, aici se poate face un proiect de transferare pe suport electronic a tuturor studiilor, cercetarilor stiintifice si cartilor, pentru a facilita un acess mai usor la informatie, pentru studiu;
Investitii in cercetare situri noi, echipamente tehnologie; asemenea celebrele si putin aplicate bilaterale privat – stat, prin care in urma acordarii unor facilitati societati private pot folosii platformele de cercetare universitare, sau studentii le pot folosii pe cele private, aici fara suparare as pune acentul pe doua domenii pilot, farmacologie si IT(pt ca rezultatele si profitabilitatea este maxima in aceste domenii) J poate gasim si remedii impotriva instrumentelor financiare toxice , gen “credit default swap”
Asta e mai mult o recomandare, studentii au nevoie de mai multe colocvii si expuneri cu oameni din mediul economic real.

Like this:

Be the first to like this post.

Postat in asa cum o inteleg eu

8 comentarii »

+problemele sistemice specifice “educatiei universitare clujene”+
Ceea ce propuneţi este tot “parte a problemei”, nu o soluţie. “modelul American de bailout”, nu o Viziune pentru învăţământul românesc ? Mai ziceţi dumneavoastră: “zone noi de studiu si biblioteci, aici se poate face un proiect de transferare pe suport electronic a tuturor studiilor, cercetarilor stiintifice si cartilor, pentru a facilita un acess mai usor la informatie, pentru studiu.”
În ce limbă, cu ce tip de gramatică şi de logică ? În limba română, cu gramatica generativă şi cu logica ensidică, propun eu. Romanticul nostru întemeietor Ioan Eliade Rădulescu explica rosturile „gramaticii româneşti” într-o scrisoare către Costache Negruzzi (1808-1868): „Am vrut mai întâi, să-mi fac şi să-mi hotărăsc mie o limbă prin care să mă exprim şi să înţeleg aceea ce gândesc ; am vrut să-mi fac vocabularul termenilor tehnici şi m-am apucat de traducţii ; am început mai întâi gramatica şi nu ca să pui la locul lor zicerile unei limbi ce nu o cunoşteam, ci ca să trec prin tipii limbii şi ca să pot pune pe vocabularul meu termenii cei mai gramaticali şi să-mi formez limba gramaticei. Pe urmă am făcut sau am cules o geografie, am tradus cursul de matematică al lui Francoeur, logica lui Condillac şcl., câteva lecţii de literatură sau de poetică şi retorică. Prin urmare, eu a trebuit, vrând şi nevrând, a trece prin toţi termenii trebuincioşi în aceste ştiinţe, a-i boteza într-un fel, bine sau rău, şi a-mi îmbogăţi vocabularul meu.” „Ca să nu-mi rămâie lucrarea neroditoare, ca să mă pot folosi dintr’însa cugetând de mai multe ori asupra unui objet ce-am cugetat odată, m-am făcut apostat din casa părintească, care îmi propunea înainte protecţii, slujbe, chiverniseli şi m’am pus în mijlocul zidurilor celor dărâmate ale Sfântului Sava, un biet dascăl cu câţtiva leuşori pe lună, înconjurat de câţiva şcolari săraci, hotărâţi şi fanatici în prieteşugul meu şi în cugetul şi alegerea lor. Am început lecţiile mele de la gramatică până am sfârşit cu dânşii un mic curs de matematice cu geografia împreună în limba naţională, în vreme de şase ani, fără să mă întrebe nimeni ce fac, fără să vie cineva să încurajeze pe bieţii şcolari. Venea iarna, lemne de nicăiri, fiecare şcolar aducea câte un lemn de pe unde găsea, care abia era în stare să încălzească preajma unei sobe sparte ce umplea casa de fum, şi să topească fulgii de zăpadă ce vijelia îi repezea pe ferestrele cele sparte. Tremurând, cu mâna îngheţată pe compas şi pe cretă, ne făceam lecţia şi Dumnezeu a binecuvântat ostenelile noastre, care erau nişte minuni ale dragostei şi ale hotărârei”.
Elita românească pleacă de la principiul responsabilităţii personale, în care alegerile culturale ale persoanei ca individ influenţează destinul naţiei. Ioan Eliade Rădulescu şi „băieţii” ne înfăţişează totodată cazul primar al democraţiei româneşti din secolul XIX. Exemplul acelei Agora de Bucureşti plină de Mitici mitici ne arată cum se substituie absenţa hotărârii voievodale, prin alegerile personale, individuale, bazate numai pe călăuza reflecţiei, fără îndemnul înşelător al lozincilor ideologice lansate de ONG-uri stipendiate. Reciti-ţi-l, vă rog, pe I.L. Caragiale. Acolo Miticii dovedesc totdeauna alegeri culturale pline de gust. În dezvoltarea limbii româneşti, efortul educaţional şi gramatical depus de Eliad este catapultat de modelul rugăciunilor create, păstrate, de biserica română ortodoxă, în care elementul laic şi elementul ecleziastic se contopesc. Era şi racordarea ideologiei româneşti din secolul XIX, când „boierii deveneau rumâni” printr-o alegere hotărâtă de ei, la tradiţia românească din „prima epocă de renaştere culturală la noi – epoca lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu.” (apud P.P. Panaitescu), când înceta „boscorodeala” slavonă a popilor, îngăduiţi de acum să vorbească frumos româneşte. La lecţiile de gramatică generală, şcolarii de la Sfântu Sava repetau şi texte paradigmatice de rugă pentru cultură, precum:
“Fie binecuvântată toată tinerimea, coboară-se mila şi fericirea Cerului peste dânsa ; slăvească-se naţia Românească, înmulţească-se cei ce o apără şi o ajută; stingă-se numărul celor ce voiesc să o derapene; stingă-se cu sunetul numele lor din cartea pomenirii şi a vieţii; păşească cu repeziciune sfânta filozofie şi ştiinţele de la marginile pământului până la celelalte, întinză-se, înmulţească-se şi în nenorocita noastră Patrie; fie bine primite ca să rămâie şi să se vecineze între noi!”, ori
“Dea Domnul ca să sporească râvna culturii între Români şi să înceteze toate împotrivirile, coboară-se pacea şi fericirea Cerului peste mult suferitoarea noastră patrie; fie lacrimile şi năcazurile ei cele îndelungate şi pline de deznădăjduire auzite de Cer, şi vază de acolo mângâiere; împărăţească sfânta unire în braţele ei cele ostenite şi dreptatea însoţească toate pasurile şi săvârşirile Românilor, ca să fie ei toţi fraţi şi toţi să se bucure de drepturile pământului lor celui blagostovit, fie! fie! fie!… ”
Nu era bigotism. Era sublinierea faptului că Limba Română, chiar standardizată gramatical după sfaturile lui Condillac şi de Tracy, continua să ofere calea spre Absolut.

Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 9:00 am

Răspunde
Stimate domn, nu imi voi permite sa comentez ironic, nimic, chiar daca sincer, as vrea sa polemizam, Doamne ce ne mai place noua asta. Strict la subiect sunt de acord, cu cele scrise de dumneavoastra. Limba Română fie cea a lui Caragiale, fie lui Alexei Mateevici (aici am fost rau.. Imnul de stat al R. Moldova) este cea in care trebuie sa fie transcrise toate textele, dar cateodata trebuie si noi sa intelegem ca poezia, lui: Shelley, Keats si Byron suna cel mai bine in limba lor. Tratatele tehnice ale lui Stephen Hawking trebuie citite in limba lui materna. Eu as incuraja orice, numai sa facem ceva si aici nu ma manifest, ca pe “Culmile disperarii” a lui Coiran. Doar imi doresc sa se faca pasi inainte, indiferent care e directia, sensul sa fie acelasi. Multumesc pentru comentariu.

Comentariu prin suciusorin — 05/08/2009 @ 10:20 am

Răspunde
Eu am propus “ensidic”. Ideiindialog.ro propune “ansidic”. Dumneavoastră ce părere aveţi ?

Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 10:37 am

Răspunde
Inclin spre “ensidic”, explicatia data in cartea lui Heiddeger “In der Welt-sein”, imi pare cea mai articulata.
“ansidic” in acceptiune provinciala, cum este acolo nu are nici o legatura cu realitatea, o putem lua ca pe o parere, atat.
Dar, si aceasta orientare a noastra poate fi luata de altii, doar ca o parere.
Contextul merge spre “ensidic” sunt convins.

Comentariu prin suciusorin — 05/08/2009 @ 11:03 am

Răspunde
- Mulţumesc. Deja este un grup pe blogosferă, tineri profesori de liceu, interesaţi în discuţiile despre logica ensidică.
  
  Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 11:09 am
  
  Răspunde
Catinca Ralea augmentează valoarea textului scris de J.R.R. Tolkien
Numai luciditatea risipeşte confuzia. Liberalii munteni din prima jumătate a secolul XIX îşi clădesc programul influenţaţi de ideologia lui Destutt de Tracy. Dar în cea de a doua jumătate a secolul XIX, conservatorii junimişti, influenţaţi de iluministul scoţian Carlyle, pornesc de la ideologia clasică germană (ce include şi romantismul grupului de la Jena). Astfel putem afirma că scopurile şi mijloacele sunt de aceeaşi culoare ideologică primară în Principatele dunărene. Ceea ce a fost deosebit de important pentru dezvoltarea uniformă a României moderne, căci suprastructura ideologică primară potenţează proiectul politic românesc. Iar Şcoala Ardeleană, Petru Pavel Aron, chiar şi iezuiţii latinişti toleraţi o vreme de „tiranii barbari” să creeze Suprastructura în Transilvania, aduc impulsul pentru Romania Neoacquistica promovată încă din secolul XVI de ideologia Contra Reformei europene. Ştim, Contra Reforma îl angajase condottier pe Mihai Viteazul. Unirea celor trei principate, care se chema la acel timp “Pohta” Voievodului, se încadrează perfect Viziunii Romania Neoacquistica. Ideologiile secundare conduc la eşec, pot fi date multe exemple, dar vezi numai ideologia comunistă a Europei de Răsărit. China comunistă actuală face excepţie doar pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul ei roşu. Dar în România, un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc a fost hulit din toate părţile, deşi el ar fi păstrat capetele ca recipienţi pentru cunoaşterea prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic şi în strategia politică. “Dar capetele noastre, dacă sunt,/ Ovaluri stau, de var, ca o greşală.”, scria poetul Ion Barbu în poezia « Grup ». Din păcate, în “obsedantul deceniu”, capetele chiaburilor au ajuns să fie doar “ovaluri de var” în gropile comune ordonate de comuniştii internaţionalişti precum Silviu Brucan, Valter Roman şi Gizela Vass. „Trădarea” cărturarului de robustă condiţie care a fost Mihail Ralea (1896-1964), judecând lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa Marelui Joc, a permis un cadru de viaţă lipsită de mizerie, –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981), avatar de Scaloiţă, altă Ana Comnena, dar pentru Limba Română. Catinca Ralea ne-a dăruit traducerea O poveste cu un hobbit, după J.R.R. Tolkien, care prefigurează sau prefaţează trilogia Stăpânul Inelelor. Textul propus nouă de Catinca Ralea, într-o Limbă Română de excepţie, este încântător. El augmentează valoarea textului scris în englezeşte de J.R.R. Tolkien. Exemplarul cărţii “O poveste cu un hobbit” cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Apoi ea va fi cartea privilegiată de lectură după care va învăţa bine româneşte fiul meu cel mic. De ce mi se pare că ordinea şi curăţenia care domneau în locuinţa micului hobbit semănau celor din locuinţa lui Constantin Brâncuşi ? Poetul american Ezra Pound, pentru care „ispita latină” era predominantă, vizitează atelierul românului Constantin Brâncuşi care venea la Paris din zona ripariană înaltă a Jiului. Să reamintesc că rîul fusese traversat de împăratul Traian, însoţit de legiunile lui, pe la Iaşii Gorjului. Ezra Pound scrie apoi un eseu despre acel spaţiu magic pe care îl găsea în atelierul lui Brâncuşi. Este aproape imposibil ca un om de litere din Accademia engleză, aşa cum
a fost J.R.R. Tolkien, să nu fi citit articolul lui Ezra Pound. Bineînţeles, a- l citi şi a-l cita astăzi pe Ezra Pound nu este „politiceşte corect”. După lectura textului englezesc scris de Ezra Pound, este plauzibil ca scriitorul J.R.R. Tolkien, fără faima lui viitoare, să fi vizitat şi el în calitate de “ilustru anonim” atelierul lui Constantin Brâncuşi din Paris. Acolo, sculptorul oltean de la Hobiţa Gorjului rearanja altfel spaţiul, reinventând realitatea. O Nouă Realitate a discursului sculptural unde s-ar fi putut ascunde şi lumea hobbitului. Apoi, se poate pune întrebarea legitimă: Există vreo legătură între cuvintele ‚hobbit’ şi ‚Hobiţa’? Cred că un Isidor din Sevilla, –actualmente Sfântul Patron al Internetului–, ar fi tratat împreună cele două cuvinte în ‚Etimologiile’ sale. Legătura etimologică între cuvintele hobbit şi Hobiţa pare a fi sugestia subliminală a textului Doamnei Catinca Ralea. „O poveste cu un hobbit” ne propunea pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu era decalată faţă de acurateţea ontică. Sunt pagini care ne propun acum şi valori prudenţiale pe care le putem folosi. A, “Viziunea din învăţământ” ţine de cunoaşterea prudenţială. Desfiinţată de comunişti după reforma învăţământului din 1948. Niciodată reinstaurată după “revoluţia din 1989”.

Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 11:05 am

Răspunde
Departe de gandul de a diminua valoarea celor scrise mai sus, prefer sa raman reactiv in normele mele de simtire. Instantaneu aproape, mi-am adus aminte de un citat din maestrul Brancusi, ce pare, in fond a fi centrul de rezonanta al culturii “tacute” romanesti:
“V-am lasat saraci si prosti, v-am gasit si mai saraci si mai prosti”.
Trebuie sa facem tot ce putem, chiar si greseli, pentru a ne depasii conditia. Ideile dumneavoastra sunt corecte si clare pentru mine, cum facem sa le inteleaga si cei care datorita “timpului lor” au puterea de a schimba in bine lucrurile, pentru cei de mai sus.
Cat de mult mi-as dorii, ca atunci cand voi ajunge la batranete, sa poata fi contrazis maestrul Brancusi. Cat despre “ilustrii” cunoscuti acum, nu ma indoiesc ca au “plagiat gandurile” la tot ce au intalnit in viata; aceasta e constitutia lor. Dar, gandesc si ca “lumea este a celor energici, nu a celor modesti”. Atat pentru azi.

Comentariu prin suciusorin — 05/08/2009 @ 11:26 am

Răspunde
[...] coleg de la adresa URL http://suciusorin.wordpress.com/2009/05/08/atat-cat-pot-eu-gandi-pentru-educatie/ , îmi răspunde extrem de pertinent : [...]

Pingback prin Este corect ensidic, nu ansidic ! « Blog ideologic Titus Filipas — 05/08/2009 @ 3:10 pm

Răspunde

Lasă un răspuns Cancel reply

Introdu comentariul tău aici...

Fill in your details below or click an icon to log in:

Email (necesar) (Address never made public)

Nume (necesar)

Pagina web

You are commenting using your WordPress.com account. ( Log Out / Schimbă )

You are commenting using your Twitter account. ( Log Out / Schimbă )

You are commenting using your Facebook account. ( Log Out / Schimbă )

Anulează

Connecting to %s

+problemele sistemice specifice “educatiei universitare clujene”+
Ceea ce propuneţi este tot “parte a problemei”, nu o soluţie. “modelul American de bailout”, nu o Viziune pentru învăţământul românesc ? Mai ziceţi dumneavoastră: “zone noi de studiu si biblioteci, aici se poate face un proiect de transferare pe suport electronic a tuturor studiilor, cercetarilor stiintifice si cartilor, pentru a facilita un acess mai usor la informatie, pentru studiu.”
În ce limbă, cu ce tip de gramatică şi de logică ? În limba română, cu gramatica generativă şi cu logica ensidică, propun eu. Romanticul nostru întemeietor Ioan Eliade Rădulescu explica rosturile „gramaticii româneşti” într-o scrisoare către Costache Negruzzi (1808-1868): „Am vrut mai întâi, să-mi fac şi să-mi hotărăsc mie o limbă prin care să mă exprim şi să înţeleg aceea ce gândesc ; am vrut să-mi fac vocabularul termenilor tehnici şi m-am apucat de traducţii ; am început mai întâi gramatica şi nu ca să pui la locul lor zicerile unei limbi ce nu o cunoşteam, ci ca să trec prin tipii limbii şi ca să pot pune pe vocabularul meu termenii cei mai gramaticali şi să-mi formez limba gramaticei. Pe urmă am făcut sau am cules o geografie, am tradus cursul de matematică al lui Francoeur, logica lui Condillac şcl., câteva lecţii de literatură sau de poetică şi retorică. Prin urmare, eu a trebuit, vrând şi nevrând, a trece prin toţi termenii trebuincioşi în aceste ştiinţe, a-i boteza într-un fel, bine sau rău, şi a-mi îmbogăţi vocabularul meu.” „Ca să nu-mi rămâie lucrarea neroditoare, ca să mă pot folosi dintr’însa cugetând de mai multe ori asupra unui objet ce-am cugetat odată, m-am făcut apostat din casa părintească, care îmi propunea înainte protecţii, slujbe, chiverniseli şi m’am pus în mijlocul zidurilor celor dărâmate ale Sfântului Sava, un biet dascăl cu câţtiva leuşori pe lună, înconjurat de câţiva şcolari săraci, hotărâţi şi fanatici în prieteşugul meu şi în cugetul şi alegerea lor. Am început lecţiile mele de la gramatică până am sfârşit cu dânşii un mic curs de matematice cu geografia împreună în limba naţională, în vreme de şase ani, fără să mă întrebe nimeni ce fac, fără să vie cineva să încurajeze pe bieţii şcolari. Venea iarna, lemne de nicăiri, fiecare şcolar aducea câte un lemn de pe unde găsea, care abia era în stare să încălzească preajma unei sobe sparte ce umplea casa de fum, şi să topească fulgii de zăpadă ce vijelia îi repezea pe ferestrele cele sparte. Tremurând, cu mâna îngheţată pe compas şi pe cretă, ne făceam lecţia şi Dumnezeu a binecuvântat ostenelile noastre, care erau nişte minuni ale dragostei şi ale hotărârei”.
Elita românească pleacă de la principiul responsabilităţii personale, în care alegerile culturale ale persoanei ca individ influenţează destinul naţiei. Ioan Eliade Rădulescu şi „băieţii” ne înfăţişează totodată cazul primar al democraţiei româneşti din secolul XIX. Exemplul acelei Agora de Bucureşti plină de Mitici mitici ne arată cum se substituie absenţa hotărârii voievodale, prin alegerile personale, individuale, bazate numai pe călăuza reflecţiei, fără îndemnul înşelător al lozincilor ideologice lansate de ONG-uri stipendiate. Reciti-ţi-l, vă rog, pe I.L. Caragiale. Acolo Miticii dovedesc totdeauna alegeri culturale pline de gust. În dezvoltarea limbii româneşti, efortul educaţional şi gramatical depus de Eliad este catapultat de modelul rugăciunilor create, păstrate, de biserica română ortodoxă, în care elementul laic şi elementul ecleziastic se contopesc. Era şi racordarea ideologiei româneşti din secolul XIX, când „boierii deveneau rumâni” printr-o alegere hotărâtă de ei, la tradiţia românească din „prima epocă de renaştere culturală la noi – epoca lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu.” (apud P.P. Panaitescu), când înceta „boscorodeala” slavonă a popilor, îngăduiţi de acum să vorbească frumos româneşte. La lecţiile de gramatică generală, şcolarii de la Sfântu Sava repetau şi texte paradigmatice de rugă pentru cultură, precum:
“Fie binecuvântată toată tinerimea, coboară-se mila şi fericirea Cerului peste dânsa ; slăvească-se naţia Românească, înmulţească-se cei ce o apără şi o ajută; stingă-se numărul celor ce voiesc să o derapene; stingă-se cu sunetul numele lor din cartea pomenirii şi a vieţii; păşească cu repeziciune sfânta filozofie şi ştiinţele de la marginile pământului până la celelalte, întinză-se, înmulţească-se şi în nenorocita noastră Patrie; fie bine primite ca să rămâie şi să se vecineze între noi!”, ori
“Dea Domnul ca să sporească râvna culturii între Români şi să înceteze toate împotrivirile, coboară-se pacea şi fericirea Cerului peste mult suferitoarea noastră patrie; fie lacrimile şi năcazurile ei cele îndelungate şi pline de deznădăjduire auzite de Cer, şi vază de acolo mângâiere; împărăţească sfânta unire în braţele ei cele ostenite şi dreptatea însoţească toate pasurile şi săvârşirile Românilor, ca să fie ei toţi fraţi şi toţi să se bucure de drepturile pământului lor celui blagostovit, fie! fie! fie!… ”
Nu era bigotism. Era sublinierea faptului că Limba Română, chiar standardizată gramatical după sfaturile lui Condillac şi de Tracy, continua să ofere calea spre Absolut.

Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 9:00 am

Răspunde

Stimate domn, nu imi voi permite sa comentez ironic, nimic, chiar daca sincer, as vrea sa polemizam, Doamne ce ne mai place noua asta. Strict la subiect sunt de acord, cu cele scrise de dumneavoastra. Limba Română fie cea a lui Caragiale, fie lui Alexei Mateevici (aici am fost rau.. Imnul de stat al R. Moldova) este cea in care trebuie sa fie transcrise toate textele, dar cateodata trebuie si noi sa intelegem ca poezia, lui: Shelley, Keats si Byron suna cel mai bine in limba lor. Tratatele tehnice ale lui Stephen Hawking trebuie citite in limba lui materna. Eu as incuraja orice, numai sa facem ceva si aici nu ma manifest, ca pe “Culmile disperarii” a lui Coiran. Doar imi doresc sa se faca pasi inainte, indiferent care e directia, sensul sa fie acelasi. Multumesc pentru comentariu.

Comentariu prin suciusorin — 05/08/2009 @ 10:20 am

Eu am propus “ensidic”. Ideiindialog.ro propune “ansidic”. Dumneavoastră ce părere aveţi ?

Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 10:37 am

Inclin spre “ensidic”, explicatia data in cartea lui Heiddeger “In der Welt-sein”, imi pare cea mai articulata.
“ansidic” in acceptiune provinciala, cum este acolo nu are nici o legatura cu realitatea, o putem lua ca pe o parere, atat.
Dar, si aceasta orientare a noastra poate fi luata de altii, doar ca o parere.
Contextul merge spre “ensidic” sunt convins.

Comentariu prin suciusorin — 05/08/2009 @ 11:03 am

Mulţumesc. Deja este un grup pe blogosferă, tineri profesori de liceu, interesaţi în discuţiile despre logica ensidică.

Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 11:09 am

Răspunde

Catinca Ralea augmentează valoarea textului scris de J.R.R. Tolkien
Numai luciditatea risipeşte confuzia. Liberalii munteni din prima jumătate a secolul XIX îşi clădesc programul influenţaţi de ideologia lui Destutt de Tracy. Dar în cea de a doua jumătate a secolul XIX, conservatorii junimişti, influenţaţi de iluministul scoţian Carlyle, pornesc de la ideologia clasică germană (ce include şi romantismul grupului de la Jena). Astfel putem afirma că scopurile şi mijloacele sunt de aceeaşi culoare ideologică primară în Principatele dunărene. Ceea ce a fost deosebit de important pentru dezvoltarea uniformă a României moderne, căci suprastructura ideologică primară potenţează proiectul politic românesc. Iar Şcoala Ardeleană, Petru Pavel Aron, chiar şi iezuiţii latinişti toleraţi o vreme de „tiranii barbari” să creeze Suprastructura în Transilvania, aduc impulsul pentru Romania Neoacquistica promovată încă din secolul XVI de ideologia Contra Reformei europene. Ştim, Contra Reforma îl angajase condottier pe Mihai Viteazul. Unirea celor trei principate, care se chema la acel timp “Pohta” Voievodului, se încadrează perfect Viziunii Romania Neoacquistica. Ideologiile secundare conduc la eşec, pot fi date multe exemple, dar vezi numai ideologia comunistă a Europei de Răsărit. China comunistă actuală face excepţie doar pentru că ‚burghezia naţională’ a fost păstrată ca o „steluţă” pe steagul ei roşu. Dar în România, un partid „ţărănesc comunist” destinat păstrării spiritului chiaburesc a fost hulit din toate părţile, deşi el ar fi păstrat capetele ca recipienţi pentru cunoaşterea prudenţială care adaugă totdeauna valoare în managementul economic şi în strategia politică. “Dar capetele noastre, dacă sunt,/ Ovaluri stau, de var, ca o greşală.”, scria poetul Ion Barbu în poezia « Grup ». Din păcate, în “obsedantul deceniu”, capetele chiaburilor au ajuns să fie doar “ovaluri de var” în gropile comune ordonate de comuniştii internaţionalişti precum Silviu Brucan, Valter Roman şi Gizela Vass. „Trădarea” cărturarului de robustă condiţie care a fost Mihail Ralea (1896-1964), judecând lucid şi corect că sîntem prinşi toţi în plasa Marelui Joc, a permis un cadru de viaţă lipsită de mizerie, –fizică şi intelectuală–, pentru fiica sa Catinca Ralea (1929-1981), avatar de Scaloiţă, altă Ana Comnena, dar pentru Limba Română. Catinca Ralea ne-a dăruit traducerea O poveste cu un hobbit, după J.R.R. Tolkien, care prefigurează sau prefaţează trilogia Stăpânul Inelelor. Textul propus nouă de Catinca Ralea, într-o Limbă Română de excepţie, este încântător. El augmentează valoarea textului scris în englezeşte de J.R.R. Tolkien. Exemplarul cărţii “O poveste cu un hobbit” cumpărat de mine era citit şi recitit de membrii fondatori ai cenaclului Henri Coandă de la Craiova. Apoi ea va fi cartea privilegiată de lectură după care va învăţa bine româneşte fiul meu cel mic. De ce mi se pare că ordinea şi curăţenia care domneau în locuinţa micului hobbit semănau celor din locuinţa lui Constantin Brâncuşi ? Poetul american Ezra Pound, pentru care „ispita latină” era predominantă, vizitează atelierul românului Constantin Brâncuşi care venea la Paris din zona ripariană înaltă a Jiului. Să reamintesc că rîul fusese traversat de împăratul Traian, însoţit de legiunile lui, pe la Iaşii Gorjului. Ezra Pound scrie apoi un eseu despre acel spaţiu magic pe care îl găsea în atelierul lui Brâncuşi. Este aproape imposibil ca un om de litere din Accademia engleză, aşa cum
a fost J.R.R. Tolkien, să nu fi citit articolul lui Ezra Pound. Bineînţeles, a- l citi şi a-l cita astăzi pe Ezra Pound nu este „politiceşte corect”. După lectura textului englezesc scris de Ezra Pound, este plauzibil ca scriitorul J.R.R. Tolkien, fără faima lui viitoare, să fi vizitat şi el în calitate de “ilustru anonim” atelierul lui Constantin Brâncuşi din Paris. Acolo, sculptorul oltean de la Hobiţa Gorjului rearanja altfel spaţiul, reinventând realitatea. O Nouă Realitate a discursului sculptural unde s-ar fi putut ascunde şi lumea hobbitului. Apoi, se poate pune întrebarea legitimă: Există vreo legătură între cuvintele ‚hobbit’ şi ‚Hobiţa’? Cred că un Isidor din Sevilla, –actualmente Sfântul Patron al Internetului–, ar fi tratat împreună cele două cuvinte în ‚Etimologiile’ sale. Legătura etimologică între cuvintele hobbit şi Hobiţa pare a fi sugestia subliminală a textului Doamnei Catinca Ralea. „O poveste cu un hobbit” ne propunea pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu era decalată faţă de acurateţea ontică. Sunt pagini care ne propun acum şi valori prudenţiale pe care le putem folosi. A, “Viziunea din învăţământ” ţine de cunoaşterea prudenţială. Desfiinţată de comunişti după reforma învăţământului din 1948. Niciodată reinstaurată după “revoluţia din 1989”.

Comentariu prin blogideologic — 05/08/2009 @ 11:05 am

Departe de gandul de a diminua valoarea celor scrise mai sus, prefer sa raman reactiv in normele mele de simtire. Instantaneu aproape, mi-am adus aminte de un citat din maestrul Brancusi, ce pare, in fond a fi centrul de rezonanta al culturii “tacute” romanesti:
“V-am lasat saraci si prosti, v-am gasit si mai saraci si mai prosti”.
Trebuie sa facem tot ce putem, chiar si greseli, pentru a ne depasii conditia. Ideile dumneavoastra sunt corecte si clare pentru mine, cum facem sa le inteleaga si cei care datorita “timpului lor” au puterea de a schimba in bine lucrurile, pentru cei de mai sus.
Cat de mult mi-as dorii, ca atunci cand voi ajunge la batranete, sa poata fi contrazis maestrul Brancusi. Cat despre “ilustrii” cunoscuti acum, nu ma indoiesc ca au “plagiat gandurile” la tot ce au intalnit in viata; aceasta e constitutia lor. Dar, gandesc si ca “lumea este a celor energici, nu a celor modesti”. Atat pentru azi.

Comentariu prin suciusorin — 05/08/2009 @ 11:26 am

[...] coleg de la adresa URL http://suciusorin.wordpress.com/2009/05/08/atat-cat-pot-eu-gandi-pentru-educatie/ , îmi răspunde extrem de pertinent : [...]

Pingback prin Este corect ensidic, nu ansidic ! « Blog ideologic Titus Filipas — 05/08/2009 @ 3:10 pm

Suciusorin's Blog